Nici nu știm cât de mici am început să fim!

O să spun din start că nu sunt un mare fan al rugbyului și nici nu mă pricep atât de mult încât să fac vreo analiză tactică a jocului. Dar, chiar și așa, cu ochiul meu de amator sunt în stare să spun că ceea ce se joacă în România nu are nicio legătură cu spectacol din teren de la Cupa Mondială care are loc în acest zile în Japonia. Dar chiar nicio legătură, mai ales că ediția niponă este prima din istoria de la care lipsește naționala “stejarilor”. Și orice ar spune responsabilii din rugbyul românesc, necalificarea reprezentativei României la cel mai mare regal din sportul cu balonul oval este una absolut normală în cronologia involuției petrecută în ultimele decenii.

Pe vremuri, “stejarii” nu doar că erau prezenți de fiecare dată la Cupa Mondială, dar amenințau echipele din celebrul Turneu al celor Cinci Națiuni. Din acest motiv, au existat chiar și discuții despre includerea României în această competiție de top. Doar că anii au trecut și echipe care nici măcar nu existau pe harta rugbyului mondial au avansat, în timp ce noi am făcut pași înapoi. Cel mai bun exemplu este Italia, care ne-a luat locul în Europa și a devenit cea de-a șasea țară din turneul mai sus menționat. Ce au ei și nu am avut noi? Un proiect pe termen lung, stadioane și condiții de pregătire normale, cluburi cu bugete importante și spectatori mulți în tribune. Plus o decență a sportului din țările civilizate care la noi lipsește.

Același lucru, ba chiar un plus consistent în privința obiectivelor pentru viitor, îl are și Japonia. Vă vine să credeți că niponii, despre care trăim cu impresia că sunt un popor mic de statură și firav, se luptă de la egal la egal cu marile forțe, că au ajuns să joace în sferturile de finală ale Cupei Mondiale. Investițiile importante, făcute cu cap, se văd în condițiile de organizare ale acestui turneu final, dar și în susținerea pe care o primesc de la public, chiar dacă în echipă se regăsesc foarte mulți jucători naturalizați.

Ați încercat să vă uitați la un meci din Superliga Națională de la noi și apoi să vizionați o întâlnire de la Cupa Mondială? Este o experiență cu adevărat tramatizantă. Așa cum îmi spunea un coleg, este ca diferența dintre baschetul românesc și NBA. Durerea vine din faptul că în baschet nu am fost niciodată la nivelul americanilor, pe când în rugby ne-am numărat printre protagoniști. Acum am ajuns să privim Cupa Mondială la televizor și să ne bucurăm când luăm sub 100 de puncte de la Australia sau Africa de Sud. Competiția internă, în care abundă jucători străini de mâna a doua, este la un nivel de amatorism pur. Marile forțe de pe vremuri au cam dispărut, cel mai dureros exemplu fiind chiar Farul. Cu șase titluri de campioană în palmares, la care și-a adus din plin contribuția legendarul Mihai Naca, clubul alb-albastru a dispărut. Pur și simplu și-a închis porțile spre dezamăgirea numeroșilor iubitori ai rugbyului din Constanța. A încercat să umple golul o altă echipă, Tomitanii, dar nu e loc de comparație, nici ca rezultate, nici ca popularitate. Singurul lucru pe care îl au în comun este micuța arenă din strada Primăverii, locul unde s-au sărbătorit atâtea succese în fața marilor rivale Steaua și Dinamo în urmă cu prea mulți ani.

 

Sursa foto 1: gsp.ro

Sursa foto 2: super-liga.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *