Șase momente inedite trăite la Florența

Vara aceasta am ajuns pentru a doua oară la Florența. Sau Firenze, cum spun italienii. Un oraș pe care-l iubesc pentru combinația spectaculoasă dintre cultură, romantism și atmosfera vibrantă creată de turiști, dar mai ales de tinerii studenți. Sunt multe de vizitat, de la celebrul Dom Santa Maria del Fiore, a treia catedrală din lume ca mărime, Galleria degli Uffizi, “casa” operelor de artă care au definit perioada Renașterii, Ponte Vecchio, podul de peste Arno, rămas încă de pe vremea romanilor, sau Palazzo Pitti, impozanta locuință a faimoasei familii De Medici. În fapt, întregul oraș este un muzeu în aer liber, vechile palate, piațetele în mijlocul cărora strălucesc statui vechi de sute de ani, străduțele străjuite de clădiri care poartă amprenta vremurilor, toate îți înfățișează imaginea suavă a Renașterii.

Dar toate acestea le găsiți în orice ghid turistic, așa că o să vă povestesc câteva întâmplări trăite pe viu, ca un simplu turist, venit să cunoască viața contemporană a orașului.

1. M-am decis să merg de la Bologna spre Florența pe ultima sută de metri, așa că am pornit rapid acțiunea de căutare a unei cazări decente. Greu, pentru că eram în plin sezon, zile de weekend, așa că prețurile m-au cam speriat. Am găsit prin booking.com, undeva spre periferie, o cameră la 40 de euro. Aproape de una dintre gările orașului, dar pe o străduță care semăna mai degrabă cu una dintr-un cartier mărginaș din New York decât cu fermecătoarele stradele italiene. Am încercat să-mi etalez italiana învățată la liceu, dar gazda, o nigeriancă simpatică, mi-a tăiat avântul cu engleza sa cu accent tipic african, pentru că nu învățase încă limba țării sale adoptive. Mobilă destul de veche, o tulumbă care sufla niște aer răcoros, ca să nu mor de cald la 40 de grade, și o curățenie impecabilă. Iar zona, locuită în principal de emigranți, păstra totuși un iz de savoare italiană. Măcar pentru faptul că dimineața mâncam sandwich-ul, beam cafeau și citeam Gazzetta dello Sport la micuțul băruleț din cartier, unde toată lumea se cunoștea cu toată lumea.

2. Gastronomia italiană este senzațională, dar când vrei să vizitezi parcă nu-ți vine să pierzi câteva ore prin restaurante, așteptând să vină mâncarea, în condițiile în care majoritatea erau asaltate de turiști. Norocul a făcut să găsesc chiar pe o străduță de lângă piața centrală o ofertă specială. All’antico Vinaio, localul care în 2015 a fost recompensat cu premiul “Best street food in Florence” de către Trip Advisor. Sandwich-urile sunt minunate și prețurile variază între 5 și 10 euro. Între două bucăți imense de “schiacciata”, un fel de pizza aromată cu ulei de măsline, se regăsesc felii delicioase de prosciutto, porchetta și alte specialități din zonă, asezonate cu pecorino, gustoasa brânză din lapte de oaie, cremă de ciuperci și fel de fel de mirodenii. Cu o bere alături, reprezintă prânzul perfect luat chiar pe stradă, alături de alți turiști gurmanzi de toate naționalitățile. 

3. Într-una din seri, în drum spre gazda nigeriană, am greșit stația de autobuz unde trebuia să cobor. Era mult după miezul nopții, dar căldura, liniștea și siguranța de pe străzi m-au determinat să merg pe jos. După vreo cinci minute, am fost “lovit” de un miros senzațional pe care l-am recunoscut imediat. Pizza proaspătă. Pe una din străduțe, am găsit o cămăruță, în care o doamnă în etate, undeva la 70 de ani, aștepta clienții în spatele unei tejghele de modă veche. Prin ușa deschisă în spatele ei se vedea un domn în etate, cel mai probabil soțul doamnei, care scotea pizza dintr-un cuptor tradițional. Mi s-a făcut foame instantaneu și, pentru doar 3 euro, am mâncat cea mai bună bucată pizza din viața mea.

4. În plimbarea fără țintă pe străduțe, am dat peste un turnir în fața Bazilicii Santa Croce, locul de odihnă eternă a marilor Michelangelo, Galileo Galilei și Machiavelli. În mijlocul piațeței, era amenajată o arenă în care cavalerii îmbrăcați în costume de epocă se duelau călare încercând să-și dărâme oponentul cu lancea. Coifuri, scuturi, domnițe, totul reprodus astfel încât spectatorii din tribune să trăiască momentele istorice din urmă cu sute de ani. Și fără bilet de intrare, doar rugămintea organizatorilor de a cumpăra cu 5 euro o eșarfă cu stema Florenței. Am rămas acolo vreme de vreo oră, cucerit de pasiunea cu care amfitrionii își jucau rolurile.

5. Căldura incredibilă care m-a însoțit pe parcursul celor trei zile petrecute la Florența m-a forțat să-mi cumpăr câte o sticlă de apă la fiecare jumătate de oră. Chiar glumeam că am cheltuit mai mulți bani pe apă decât pe mâncare. Dar, ceva mai plăcut, m-a îmbiat să mă îndop cu înghețată. Foarte bună și la un preț acceptabil, cam 6 euro. În ultima zi, după o plimbare de vreo oră prin soare, m-am oprit la o gelaterie chiar în buza vestitului Ponte Vecchio. Nu foarte inspirat, aceeași înghețată m-a costat aproape dublu. 

6. Centrul orașului este un adevărat furnicar în fiecare seară, dar mai ales în week-end. Lumea își ia o bere rece, un pahar de vin, socializează, se leagă prietenii și se nasc idile. Peisajul este completat de tot felul de artiști care transformă piațetele și străzile în adevărate săli de teatru sau de concert. Așa m-am întâlnit cu cinci băieți, patru la viori și unul la un fel de acordeon, care încântau câteva zeci de turiști cu melodiile din muzica modernă adaptate pentru instrumentele lor. I-am ghicit din prima după mimică. Cei cinci erau români, din Craiova, și își câștigau existența din ce primeau de la turiști, dar și din vânzarea CD-urilor cu interpretarea lor. Aplauzele furtunoase au răsplătit show-ul oferit timp de aproape două ore, sub ochii îngăduitori ai polițiștilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *