Nota 10 la creativitate pentru Neversea 2019!

Niciodată nu am văzut un public atât de viu ca în a doua zi de la Neversea. Dar probabil că așa se va întâmpla până la finalul celui mai tare festival de muzică de pe Litoral. De fapt, de aceea și este cel mai tare, pentru că nu încetează să surprindă an de an. În primul rând, sunt impresionat de organizare. Rar spun așa ceva, dar credeți-mă, nu este cu nimic mai prejos față de festivalurile de top din Europa. La fel și ca set-up. Iar la creativitate, nota 10. Chiar dacă nu am apucat să urc cu bicicleta până la vreo 25 de metri deasupra nisipului. Dacă mergeți la festival, o să înțelegeți despre ce vorbesc.

Și dacă tot suntem la capitolul creativitate, foarte inspirată scena “Nostalgia”. Aseară am poposit acolo vreo oră și nu m-am putut opri din dansat. Pentru un “puști” ca mine este locul perfect pentru distracție pe stil vechi. De la băncile de școală și televizoarele cu tub până la muzică din anii ’90, totul a recreat atmosfera vremurilor din urmă cu aproape trei decenii. Ba chiar am prins-o și pe scenă pe cea mai fidelă fată, Marijuana. Nostalgie, nu?

Și celelalte scene au atras public mult, chiar dacă au concertat formații care pe care majoritatea nu le cunoaștea. Dar cei prezenți cântau umăr la umăr cu soliștii, așa că fiecare are fanii lui. Și am mai văzut ceva mișto! La una dintre scenă, o DJ-iță foarte drăguță mixa emoționată, probabil la prima ei prezență la festival de talia asta. Oare unde găsea șansa aceasta dacă nu venea Neversea la Constanța?

Cireașa pe tort a venit de la scena principală. Albwho și The Motans au încălzit atmosfera, iar Grasu XXL a condimentat-o. Cu limbajul și glumele de hip-hop, cu lasciva Fără Filtru și mult ceruta Turbofin. Dar și cu speech-ul ținut cu responsabilitate: “Noi putem să schimbăm țara asta!”. Un cu totul alt mesaj a venit de la veteranul Sean Paul, ritmul de reggae și dancehall al hiturilor sale dând semnalul dansului. Engleza sa cu accent jamaican i-a cucerit pe cei prezenți și timp ce peste o oră publicul l-a învăluit cu aplauze și căldură.

Ritmul s-a schimbat cum ne-am apropiat de miezul nopții, dar atmosfera a rămas la fel de încinsă. Will Sparks, Danny Avila și Vini Vici au mixat amețitor, în timp ce mulțimea a dansat neîncetat. Iar ideea luminițelor ca de prințese a aprins zona din fața scenei. Zorile zilei i-au aparținut lui Afrojack, DJ care a întâmpinat răsăritul cu o superdemonstrație de spectacol și muzică bună.

Ziua a treia vine cu propuneri de gală. Manuel Riva, Delia, Jessie J, KSHMR, Salvatore Ganacci, Steve Aoki, pe scenă principală, dar și nume importante pe celelalte scene, printre care Deliquent Habits sau Vali Bărbulescu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *