În vacanța de 1 Mai ne distrăm la Festival du Bonheur-pour les gourmands!

Cel mai spectaculos festival culinar de pe Litoral vine în Mamaia Nord să dea startul petrecerii de la malul mării

Pentru cei mai mulți dintre noi, 1 Mai înseamnă preludiul distracției de vară de la malul mării. Pur și simplu, este momentul când ne dăm seama că se apropie partea aceea a anului pe care cei mai norocoși o petrec pe nisipul fierbinte, printre valuri, la terase, în cluburi.

Drept urmare, când te gândești la 1 Mai, te gândești instantaneu la mare, nu-i așa? 1 Mai înseamnă pentru cei mai mulți dintre noi “prima mare pe anul ăsta”, adică primele semne de bronz prins semi-dezbrăcat pe o plajă neamenajată încă, vântul călduț care îți răvășește părul, nisipul lipit pe jeanși, apa rece care îți amorțește tălpile goale, câteva scoici adunate într-un buzunar de rucsac, petreceri pe plajă, dar și multe alte experiențe noi și interesante, povești unice care abia așteaptă să fie trăite și apoi puse bine în cufărul cu amintiri neprețuite!

Anul acesta, distracția începe pe 25 aprilie și ține aproape o săptămână. Și, pentru al treilea an consecutive, locul perfect pentru a petrece este Festival du Bonheur-pour les gourmands, unul dintre cele mai vizitate și mai variate festivaluri culinare! Aflat în partea de nord a stațiunii Mamaia, lângă fosta discotecă Enigma, festivalul a primit anul trecut peste 80.000 de vizitatori la cele peste 30 food-trucks, care au oferit foarte multe feluri diferite de mâncare, într-un răsfăț culinar greu de egalat!

Iar organizatorii au anunțat deja că ediția din acest an va fi și mai spectaculoasă, creând astfel decorul perfect pentru poveștile noastre din vacanța de 1 Mai la mare. “Nu doar ca ne așteptăm la un număr și mai mare de participanți (amatori de gastronomie, petrecăreți de cursă lungă care au nevoie de un boost de energie sau pur și simplu pofticioși), datorită Sărbătorilor Pascale care vor întregi mini vacanța de 1 mai, nu doar că ni se vor alătura vendori noi cu produse inedite și delicioase, dar am transformat o obișnuită degustare de mâncăruri într-un show de excepție! Veți fi uimiți de aranjamentele originale, decorurile special create pentru acest eveniment și toate accesoriile care vor transforma evenimentul nostru într-o poveste din care nu mai vrei să pleci! Festivalulul oferă pe langă cele mai apreciate mâncăruri, muzică antrenantă asigurată de DJ, un bar ofertant și o amenajare inedită a zonei desăvârșită odată cu lăsarea serii de un spectaculos proiect de lumini ce va conferi magie amintirilor fotografice”, au dezvăluit cei care ne răsfață cu acest adevărat spectacol culinar.

Și, dacă nu mă credeți, vă las aici și Line-up culinar!

Arrosticini / Baz Burgers / Bubble Waffle / Camionetta /Cimbru / Creperie de Paris/ Cot Cot pe Roți / Drunken Squid/ Duma’s Van / Fane Curcanu’ / Furgoneta Street Chefs / Gourmet Street Food/ Hound Dog / Indivan / La Nu Stiu Cine / Lazy Duck / Meat Busters / Mexican Buziness / Naked Corn / Nea Costache /Plescavita Van / Porumbescu / Satisfry / Smokin’ Pig / SMKD / Smoosh Smoothie & Juice Bar / Sweet Cotton Candy / The 6th Sense/ The Bun  / The Pastry Truck / Time In / Utopia / VanFruct / Vanilla Elephant /  Via Gofreria / Vice Cream / Za German WurstWagen / Zobuian

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *