Hagi, tatăl și copilul!

Nu vă lăsați păcăliți de titlu, în rândurile de mai jos nu este vorba de Gică și Ianis Hagi, ci doar despre cel dintâi. Despre experiențele de viață pe care le-a trăit în ultimele zile și care ar trebui să ne dea mult de gândit despre cine suntem și cum ne comportăm. Reacțiile celui pe care microbiștii l-au numit “Rege”, ca o formă supremă de respect, reprezintă un exemplu pentru noi toți. Sigur, nimeni nu-i perfect, dar, de data aceasta, chiar este cazul să învățăm și noi ceva.

Vineri seara, la Sfântu Gheorghe, l-am văzut pe Hagi tatăl. Privirea sa îngrijorată în momentul în care Vieira s-a lansat criminal cu crampoanele pe genunchiul lui Ianis spune totul. Emoția cu care aștepta verdictul medicului, după ce strigătele de durere a lui Ianis și semnele disperate ale coechipierilor au creat panică în sufletele tuturor. Simpla reluare pe care am putut să o urmărim toți cei care eram în fața televizoarelor ne-a făcut să avem inima cât un purice. Impresia generală a fost că genunchiul a cedat și un puști de 20 de ani riscă să nu mai poată face ceea ce iubește cel mai mult. Fotbal. Când s-a ridicat și a continuat jocul, a fost o ușurare enormă pentru toți, dar mai ales pentru tatăl care aștepta cu sufletul la gură la doar câțiva zeci de metri să afle ce s-a întâmplat cu fiul său. M-am întrebat cum de a reușit să se abțină, să nu facă un sprint în teren pentru a ajunge lângă Ianis. La finalul meciul a venit răspunsul. Decența cu care a abordat situația la interviul de după joc. Fără cuvinte dure sau jignitoare, fără un limbaj agresiv, fără tentația de a-l lua de gât pe Vieira, ceea ce ar fi fost complet justificat pentru orice părinte, mai ales că fundașul gazdelor s-a comportat arogant și fără creier după joc. Și sunt convins că aceeași reacție am fi văzut-o la Hagi în cazul oricăruia dintre jucătorii săi, în special cei tineri, crescuți la academia sa, pentru că, așa cum ne-a spus-o de multe ori, are doi copii legitimi și alți 200 de care se simte responsabil.

Marți, la meciul de la Pitești, cu FC Hermanstadt, din Cupa României, l-am văzut pe Hagi copilul. Imaginea cu bucuria de la golul al treilea reușit de echipa sa este cea a omului care iubește la nebunie fotbalul. O bucurie pură, pe care o vedem de cele mai multe ori la meciurile de copii. În care nu există banii, transferuri, proiecte și alte părți nelipsite din fotbalul mare. O bucurie atât de mare încât Hagi a zburdat către adversar și l-a îmbrățișat. Și, spre lauda sa, acesta i-a răspuns la îmbrățișare cu zâmbetul pe buze. Pentru că și Miriuță a simțit acel sentiment pe care Hagi încearcă să-l transmită tuturor: iubirea pentru fotbal!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *