Asalt la Aconcagua!

După ce au urcat pe cei mai înalți munți din Europa și Africa în cadrul proiectului “7 Summits”, constănțenii Mihai Nenciu și Nicu Rotaru încep ascensiunea pe “uriașul” din America de Sud, Aconcagua

Plecați de la malul mării cu dorința de a cuceri cei mai înalți munți de pe fiecare continent al lumii, în cadrul proiectului “7 Summits”, Mihai Nenciu și Nicu Rotaru au trecut de primele două obstacole. Elbrus (5.642 metri), “acoperișul” Europei, și Kilimanjaro (5.895 metri), “străjerul” Africii. A urmat o pauză de un an, timp în care au pregătit o nouă provocare.

Ascensiunea pe Aconcagua, cel mai înalt vârf din America de Sud, care se ridică până la 6.960 de metri. Chiar dacă pare ușor de urcat, supranumele dat de alpiniști, “Muntele Morții”, spune totul. Peste 100 de oameni și-a găsit aici sfârșitul, motivul principal al deceselor fiind altitudinea și a condițiile meteo vitrege. Din această cauză, rata de succes pentru atingerea vârfului se situează în jur de 30 la sută. “Mulți îl desconsideră, pentru că este destul de accesibil, cu puține porțiuni foarte tehnice. Cea mai mare problemă este altitudinea. După 6.000 e metri, aerul este rarefiat, nu mai ai oxigen. Iar noi nu vrem să trișăm, vom urca fără oxigen. Însă trebuie să fii foarte sincer cu tine, chiar dacă este greu să accepți că trebuie să te oprești la câteva sute de metri de vârf. Răul de altitudine netratat înseamnă edem pulmonar sau cerebral, iar singurul remediu este să cobori la o altitudine mai mică. Primordial este să ne întoarcem acasă, nu să atingem vârful. Avem o pasiune, dar nu trăim pentru asta”, mărturisește Mihai Nenciu.

De la vara toridă la -30 de grade

Constănțenii au plecat spre Argentina în a doua zi din 2019,ajungând la Buenos Aires după un drum aproape 24 de ore, cu o scurtă escală la Istanbul. Timp de câteva zile, au rămas în capitala argentiniană, timp în care s-au acomodat cu căldura toridă a verii sud-americane. De acolo, a început adevărata aventură.

“Am ales să mergem cu autobuzul până la Mendoza, oraș aflat aproape de intrarea în Parcul Național Aconcagua, din motive financiare. Ne costă în jur de 50 de euro de persoană, în timp ce pentru deplasarea cu avionul am fi plătit de patru ori mai mult. La Mendoza, este o temperatură de vreo 35 de grade, pentru că suntem în plină vară. Ca să înțelegeți, în vârf, pe Aconcagua, sunt -30 de grade. Și asta dacă nu bate vântul“, explică Mihai Nenciu.

La intrarea în Parcul Național, primesc permisul de ascensiune, pentru care vor achita câte 800 de dolari. Și vor fi supuși unui prim control medical, doctorii având drept de veto dacă descoperă că nu sunt apți pentru o astfel de ascensiune. Și apoi, din nou la drum până în tabăra de bază, Plaza de Mulas, la 4.300 de metri, unde este obligatoriu încă un consult medical. Un traseu parcurs în zece zile, printr-o zona pustie, fără localități, făcut cu ajutorul măgarilor.

Lupta cu înălțimea

Cea mai dură luptă este cea cu altitudinea. Pentru a obișnui corpul cu atmosfera înălțimilor, sunt obligați ca în fiecare zi să urce către următoarea tabăra, apoi să coboare și la o altitudine mai mică. Rând pe rând, vor atinge cele trei tabere, Canada (4.910 metri), Nido de Condoresc (5.380 de metri) și Colera (5.900 metri).

“După tabăra Canada, nu mai există nicio sursă de apă, astfel că trebuie să topești gheață sau zăpadă. De multe ori însă, nu există precipitații și trebuie să te descurci, pentru că la o astfel de altitudine trebuie să consumi vreo 6 litri de apă. Ultima tabăra, Colera, are o poveste aparte. Cei care înnoptau acolo, își făcea nevoile în jur, iar zăpada și gheața se infestau, motiv pentru care mulți se îmbolnăveau. De acolo și numele, care se traduce ușor: Holera. Ca să evite astfel de probleme, s-au luat măsuri dure.

La intrarea în parc, primești un sac și trebuie să-ți faci nevoile în el. Dacă nu aduci sacul când te întorci, primești o amendă de 200 de dolari. La fel, dacă ești prins de către patrule că-ți faci nevoile în Parcul Național”, dezvăluie Mihai Nenciu.

Ascensiunea finală

Ultima parte a ascensiunii este și cea mai dificilă. Vântul puternic și frigul pun mari probleme, iar fereastra de timp pentru ascensiune este scurtă. “După 6.000 de metri se strânge șurubul. Este ca și cum trecem de la Campionatul Național la Liga Campionilor. În a 15-a zi după plecarea de la Mendoza, trebuie să atacăm vârful și, dacă vremea nu ne permite, avem doar două zile la dispoziție. Altfel, suntem obligați să coborâm, pentru că ne expiră permisul de ascensiune”, spune Mihai Nenciu.

“Știu că probleme de altitudine ne vor urmări, mai ales în partea a doua a expediției, dar cred că experiența acumulată va fi decisivă. Ba chiar pot spune că mi-e dor să trec de pragul de 5.000 de metri. Acolo, la fiecare sută de metri urcată, simți că te apropii de împlinirea unui vis și asta te împinge de la spate”, a adaugă Nicu Rotaru.

Ajutor de peste hotare!

Costurile expediției se ridică la câteva mii de euro de persoane, iar cei doi temerari au făcut eforturi pentru a strânge sumele necesare, mai ales că puțini au fost cei care s-au oferit să sprijine acest proiect în premieră pentru o echipă românească. Culmea, ajutorul a venit din partea unor firme de peste hotare. Astfel, Turkish Airlines le-a oferit biletele de avion și, mai important, le-a asigurat excedentul de bagaje.

De asemenea, cei doi au avut noroc și în privința echipamentului. Plecat să muncească în Danemarca, Nicu Rotaru a fost sprijinit de firma la care își desfășoară activitatea, ARDEMAC. Impresionați de proiect, danezii i-au oferit echipament de la cea mai celebră firmă de gen din alpinism, The North Face.

În schimb, Mihai Nenciu a reușit să găsească sprijin la o firmă din Bulgaria, care i-a oferit o reducere substanțială. “Am găsit echipament la Timișoara, însă prețurile erau foarte mari. Așa că am luat legătura cu o firmă din Bulgaria, Milo, care i-a asigurat echipamentul singurei femei din țara vecină ajunsă pe Everest, Petya Kolcheva. Mi-a făcut un discount important, ba chiar mi-au oferit bonus căciulă și mănuși”, spune acesta. Au primit ajutor și de la Solaris, Weider și Decathlon, iar Generali, Rompetrol și Deuter le-au promis sprijin pentru următoarele expediții.

Schimbare de plan

Dacă pe lista celor mai înalți munți de pe fiecare continent trecuseră, inițial, vârful Kosciuszko (2.228 metri) pentru Australia și Oceania, cei doi s-au răzgândit și au ales varianta mai dificilă pentru realizarea proiectului “7 Summits”.

Astfel, în luna noiembrie a anului viitor, vor încerca să urce pe Puncak Jaya (4.884 metri), aflat pe insula New Guineea, sub jurisdicția Indoneziei.

“Este un vârf extrem de tehnic, chiar mai tehnic decât Everest, pentru că trebuie să urcăm pe un perete vertical de vreo 700 de metri. În plus, este greu să ajungi acolo din două motive. Drumul, care se poate face în varianta low-cost, ceea ce presupune vreo 10 zile prin junglă, sau cu elicopterul până în tabăra de bază, ceea ce înseamnă un buget generos. Și indigenii, care nu sunt tocmai prietenoși, existând zvonul că unii dintre aceștia sunt canibali”, explică Mihai Nenciu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *