Hagi şi vina de a munci bine!

De când şi-a înfiinţat Academia de Fotbal care îi poartă numele, construind o superbază sportivă la câţiva kilometri distanţă de Constanţa, Hagi a adunat titluri naţionale la toate categoriile de vârstă. De la copiii de 12 ani până la seniori. Şi nu oricum, ci reuşind să dea, în acelaşi timp, grupul de bază de la loturile naţionale, semn că selecţia s-a făcut pe sprânceană. Parcă deranjaţi de aceste succese, cârcotaşii au tot comentat, iar una dintre ţintele predilecte a fost tocmai selecţia. Mai exact, l-au acuzat pe cel mai mare fotbalist român din toate timpurile că a a adunat la academia sa cei mai talentaţi juniori din toată ţara. Adică, l-au acuzat că a făcut ceea ce trebuie să facă orice club construit pe baza profesioniste.

Da, Hagi a adunat tot ce este mai bun, iar acest lucru se vede în rezultate. Planul a fost clar încă de la început. Academia şi-a găsit scouteri pentru fiecare zonă a ţării şi nu există competiţie importantă la nivel de copii şi juniori la care să nu fie în tribune un reprezentant al grupării de pe litoral. Se fac referate, se întocmesc fişe pentru fiecare jucător de perspectivă, urmează discuţii cu părinţii, iar puştiul vine la Constanţa, unde este integrat în procesul de adaptare la stilul de joc, dar mai ales la mentalitatea impregnată de Hagi. Mentalitatea de campion pe bazele căreia a fost gândit din start întregul proiect. În tot acest timp, puştiului i se asigură cele mai bune condiţii din ţară la acest nivel, de la masă şi cazare la posibilitatea de a-şi continua studiile, fie că este vorba de liceu sau, mai departe, de facultate.

Duminică, FC Viitorul a câştigat din nou titlul de campioană la juniorii A, cei mari, care reprezintă cea mai importantă rampă de lansare către echipa mare şi biletul pentru Liga Campionilor la tineret. Un 4-0 spectaculos în faţa celor de la Dinamo. Printre protagonişti, Tudor Băluţă şi Alexandru Măţan. Ambii ţintiţi de scouterii Academiei şi aduşi pe Litoral cu convingerea că vor ajunşi jucători importanţi în fotbalul românesc. Primul a fost descoperit de Hagi în Bănie, la Şcoala de Fotbal a lui Gică Popescu, şi transferat după doar câteva zile. Impresionat de talentul său, „Regele” l-a luat în cantonament cu seniorii când avea doar 16 ani şi, nu după mult timp, i-a oferit şansa de a debuta în prima ligă. Prezentat ca viitorul stâlp al defensivei naţionalei tricolore, Băluţă a devenit titular de drept şi ţintă pentru marile cluburi. Ba chiar a debutat pentru naţionala de seniori a României în amicalul cu Chile. Apoi s-a întors cuminte şi a luptat alături de colegii săi pentru titlul la sub 19 ani.

Povestea s-a repetat şi în cazul lui Măţan. Descoperit la Petroşani, într-o zonă în care fotbalul părea mai mult mort decât viu, micuţul atacant a venit singur la Constanţa, departe de părinţi, când doar ce împlinise 10 ani. Iar oamenii de la Academie au avut grijă de el. L-au tratat ca pe propriul copil, l-au ajutat la lecţii, l-au făcut să se simtă ca acasă. Când s-a accidentat grav, i-au fost alături în cele câteva luni în care nu a putut juca. Apoi, ca şi în cazul lui Băluţă, i s-a dat şansa debutului în Liga 1 când nu împlinise încă 17 ani. Adversarii au zâmbit pe sub mustaţă când l-au văzut pe gazon pe „piticul” de 1,67 metri. Dar zâmbetul le-a pierit când le-a înnodat picioarele. Între timp, Măţan s-a obişnuit cu jocurile pe prima scenă şi este unul dintre liderii naţionalei de tineret a României. Duminică, în finală, a fost desemnat cel mai bun jucător, reuşind să marcheze două goluri.

Sunt doar două exemple despre cum se lucrează la Academia lui Hagi. Le ştiţi deja şi pe celelalte, pentru că toate echipele de top din Liga 1 şi loturile naţionale au în componenţă jucători crescuţi la şcoala „Regelui”. Aşa că, dacă selecţia bine făcută şi munca depusă pentru a lansa jucători importanţi în fotbalul românesc reprezintă o vină, Hagi este cel mai mare vinovat.

 

P.S. Tot duminică, copiii de la Academia Hagi au câştigat Cupa Danone şi vor merge la turneul final de la Madrid, alături de 31 de echipe din întreaga lume. Sunt puştii care peste câţiva ani vor călca pe urmele lui Băluţă şi Măţan!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *