De la Fane Curcanu’ la Ana Pavlova

Recunosc, sunt gurmand. Aşa că Festival de Bonheur pică perfect pentru gustul meu. Iar aventura gastronomică de la cel mai tare festival de street food de pe Litoral mi-a pus la încercare papilele gustative. De ce? Pentru că Adrian Grecu, cel care a pus în scenă evenimentul, alături de Andrei Nistor şi echipa lor minunată, a avut dreptate. La ediţia din acest an, sunt mai mulţi, mai buni, mai diferiţi. Peste 40 de food truck-uri au acaparat “teritoriul” festivalului, în Mamaia Nord, zona Enigma, cu scopul declarat de a oferi cea mai delicioasă incursiune în universul street food. Şi le reuşeşte. Drept dovadă, zeci de mii de oameni au ales să-şi petreacă ore bune din minivacanţa de 1 Mai la Festival de Bonheur.

Prima remarcă. Înainte să-ţi răsfeţi stomacul, te cucereşte atmosfera. Toată lumea este relaxată. DJ-ii încălzesc atmosfera, iar lumea dansează într-un ring imaginar, sub razele puternice ale soarelui. Peste tot, feţe zâmbitoare.

Şi începe dificilă misiune de a alege meniul. Asaltul burgerilor pare să aibă cel mai mare succes. De vită, raţă, curcan, asezonaţi cu fel de fel de sosuri. Mă decid cu greu şi mă opresc la Fane Curcanu’. Un Mykonos şi o porţie de cartofi, însoţiţi de tsakiki. Alegerea perfectă, dintr-un şir lung de alte alegeri. Burgeri, pizza napoletană, paella, arrosticini, sandwich-uri columbiene, delicii thai şi japoneze, festin balcanic cu cârnaţi. Un tur de forţă, încheiat cu o pauză şi relaxare pe pernele din jurul barului. Cu o bere sau un Aperol Spritz în mână.

Urmează partea a doua, desertul. În colţul cu dulciuri, este aglomeraţie mare. Mă tentează vestitele clătite sau crepes, aşa cum le spun francezii, maeştrii desăvârşiţi ai acestor delicii. Atât de desăvârşiţi, încât în Franţa există o zi a clătitelor de câteva sute de ani. Dar am auzit o altă poveste, care mă face să-mi îndrept paşii către Miss Baker şi să aleg o prăjitură celebră, Pavlova. Un desert din bezea crocantă, cu spumă în interior şi garnisit cu fructe de pădure. Prăjitura are o istorie de vreo sută de ani şi este legată de marea balerină Ana Pavlova, care, în anii ’20, a mers într-un turneu în Australia şi Noua Zeelandă. Gazdele au omagiat evenimentul dedicându-i acest desert, dar există şi acum controverse. Australienii spun că ei au făcut-o, neozeelandezii revendică şi ei paternitatea desertului. Nu ştiu de unde o fi fost chef-ul inspirat, dar un lucru-i clar: Pavlova este delicioasă.

Seara vine în ritm de dans. Party-ul continuă la Festival de Bonheur până aproape de zorii zilei. Şi mâine, o iau de la capăt. Mâncare delicioasă, un pahar în mână, muzică bună, dans.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *