Prima la dreapta după Tuzla

Cum am trăit cea mai tare experienţă aviatică din viaţa mea la primul meu zbor cu micuţele avioane de la cel mai activ aeroport privat din România

Am urcat pentru prima oară în avion în urmă cu 20 de ani, iar experienţa a fost traumatizantă. Pentru unul cu rău de înălţime, zborul cu micuţul Saab a însemnat momente de panică. Doar paharul de wiskey dat pe gât cu câteva minute înainte de plecare m-a oprit să nu fac o scenă hilară, cu plânsete şi urlete la mii de metri deasupra pământului. Au urmat alte zboruri, cu acelaşi scenariu, dar frica s-a oprit chiar când mă gândeam că voi avea parte de coşmarul vieţii mele. Scenariul cu şapte ore în avion suna groaznic, dar totul s-a transformat într-o plimbare plăcută. Din acel moment, zborurile au devenit o adevărată plăcere, mai ales că am descoperit îngrozit ce înseamnă să pleci cu maşina în vacanţa peste hotare. Oboseală, dureri de spate, ore întregi petrecute în scaun. Şi totuşi, undeva în mintea mea, încă mai exista amintirea acelui prim zbor. Aşa că m-am decis să-mi înfrunt demonii. Şi m-am gândit că cel mai nimerit tratament este un zbor cu avioanele de agrement de la aeroportul din Tuzla.

PRIMA MEA “MISIUNE” LA TUZLA

Mi-am luat inima în dinţi, m-am urcat în maşina şi am plecat spre micuţa localitate aflată la câteva zeci de kilometri de Constanţa. Drumul este simplu, după ce treci de Tuzla faci prima la dreapta şi ai în faţa cel mai activ aeroport privat din România. M-am convins încă de la sosire, norocul ţine cu cei puternici. Nu doar că vizita mea a coincis cu aniversarea a 50 de ani de la prima misiune de zbor efectuată de la Tuzla, dar am primit invitaţia de a urca în avion chiar alături de unul dintre cei mai experimentaţi piloţi, Adrian Vasilache, directorul Regional Air Services. Eram atât de hotărât, încât am acceptat fără să clipesc. M-am urcat în scanul din dreapta şi abia atunci mi-am dat seama că nu mai este loc de răzgândit. Un avion de două locuri, spaţiu cât să mă mişc şi să respir, ecrane şi butoane peste tot. Şi, să nu uit, privirea colegilor mei îngroziţi, dar şi încântaţi de nebunia mea. Când a pornit elicea şi ne-am deplasat pe iarbă, am deschis telefonul şi am început să filmez. Măcar să las ceva în urmă 🙂

CEA MAI TARE SENZAŢIE

Decolarea a fost lină şi chiar spectaculoasă, mai ales că, la doar câţiva metri de noi, acelaşi lucru îl făcea un alt avion. Ceva mai mare, dar cu un look de epocă. Când am ajuns sus, marea s-a înfăţişat în partea dreaptă, sclipind cu albastrul ei infinit, în timp ce spectatorii păreau nişte mici furnicuţe. M-am gândit că nu-i altceva decât o plimbărică şi chiar mă întrebam de ce am avut atât amar de vreme frica teribilă de a zbura. Marea încercare a venit după doar câteva secunde. O accelerare bruscă şi avionul a ţâşnit vertical spre înaltul cerului. Am simţit un nod în gât, inima bătând nebuneşte, însă toate au pălit în faţa unei senzaţii teribile de plăcere, alimentată din plin de adrenalină. După câteva mişcări bruşte, avionul s-a dus în picaj şi a trecut razant, în viteză, la doar câţiva metri de pământ. Am apucat să văd salutul celor de jos, în timp ce telefonul mi-a scăpat din mână şi am ratat şansa unei filmări senzaţionale. N-a mai contat, tocmai trăisem una dintre cele mai tari senzaţii din viaţa mea. Şi da, scăpasem de demoni. O să mă întorc pe micuţul aeroport, să mai zbor. Poate şi pentru un salt cu paraşuta, că am căpătat şi mai mult curaj. Mergeţi şi voi, chiar dacă aveţi sau nu demoni voştrii. E simplu, prima la dreapta după ce treci de Tuzla.

P.S. Dacă aveţi nevoie să vă faceţi un pic de curaj înainte de zbor, tot acolo găsiţi o cafenea super, cu o cafea perfectă, fete frumoase şi privelişte direct spre avioane. Şi mai e ceva. Pe 19 august, la Tuzla este marele show aviatic Aeromania.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *